Cursul “Practici de comunicare a politicilor liberale”
Cursul „Practici de comunicare a politicilor liberale” organizat de SILBA (Danemarca) în parteneriat cu ISL și „Open society and its friends” (Lituania) și finanțat de ELF a avut loc în perioada 11-14.07.2011, la sediul ISL. Invitat special în cadrul cursului a fost Adrian Cioroianu, fost Ministru de Externe.
Cei 25 de participanți din Olanda, Grecia, Lituania, Danemarca și România au dezbătut teme precum comunicarea politică la nivel local a politicilor liberale, stabilirea metodelor de determinare a interesului votanților locali, sondajele de opinie, comunicarea politică în media și situația politică în țăile participante. Pe parcursul seminarului, ISL a organizat și o vizită la Parlamentul României, unde participanții s-au întâlnit cu senatorul Cristian David, fost Ministru de Interne și Director Executiv ISL.
Seminarul a debutat cu o prezentare a evoluțiilor post-comuniste în gândirea politică populară susținută de Adrian Cioroianu, profesor universitar al Facultații de Istorie din cadrul Universității București. În cea de-a doua parte a seminarului a fost organizat un workshop despre mijloacele de comunicare a practicilor politice liberale.
Seminarul a avut trei obiective principale: promovarea unor modele de identificare a grupurilor țintă precum și a intereselor acestora; încurajarea comunicării politice de idei și soluții liberale; facilitarea unui forum bazat pe schimburi de idei și experiențe.